Nota de informare privind protectia datelor cu caracter personal

Notă de informare privind protecţia datelor cu caracter personal

 

    În cursul furnizării serviciilor medicale, Ministerul Sănătăţii şi instituţiile cu personalitate juridică din subordinea acestuia au acces la anumite date cu caracter personal aparţinând pacienţilor, aparţinătorilor şi medicilor ("dumneavoastră" sau "ale dumneavoastră"). Datele cu caracter personal sunt informaţiile care fie vă identifică, fie permit să fiţi identificat. Această notă de informare privind protecţia datelor cu caracter personal este redactată în conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul de a vă furniza informaţii cu privire la modul în care datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate.

    Astfel, Ministerul Sănătăţii şi instituţiile sanitare, fiecare în calitate de operator de date, colectează şi prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal:

    - în cazul pacienţilor: în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale ce le revin conform legii, respectiv în scopuri de medicină preventivă, de stabilire a diagnosticelor medicale, de administrare a unor îngrijiri sau tratamente medicale pentru persoana vizată ori de gestionare a serviciilor de sănătate care acţionează în interesul persoanei vizate;

    - în cazul medicilor: în scopul îndeplinirii obligaţiilor legale aferente contractelor de muncă şi de gestionare a serviciilor de sănătate.

    În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale legale, Ministerul Sănătăţii poate prelucra date cu caracter personal inclusiv în scop de reglementare a modului de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate şi de monitorizare, control şi evaluare a activităţilor instituţiilor sanitare, de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale acordate populaţiei şi în scopuri statistice. Ministerul Sănătăţii poate realiza aceste scopuri inclusiv prin campanii de solicitare/colectare păreri de la pacienţi şi foşti pacienţi ai instituţiilor sanitare. În cazul organizării unor asemenea campanii de solicitare/colectare păreri, Ministerul Sănătăţii nu va prelucra date cu caracter sensibil (de exemplu, date privind starea de sănătate).

    Colectăm datele cu caracter personal direct de la dumneavoastră sau de la aparţinători (în cazul pacienţilor). Furnizarea datelor pe care vi le solicităm este necesară pentru îndeplinirea scopurilor menţionate mai sus, iar refuzul furnizării acestor date poate duce la dificultăţi în funcţionarea instituţiilor medicale, precum şi organizării şi furnizării serviciilor medicale.

    Datele cu caracter personal privind starea de sănătate (date sensibile conform Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare) sunt protejate conform regulilor stabilite de lege în domeniul drepturilor pacientului şi prelucrarea acestor date este permisă cu condiţia respectării secretului profesional.

    Pentru realizarea unuia sau mai multor scopuri dintre cele menţionate mai sus putem dezvălui datele dumneavoastră cu caracter personal uneia sau mai multora din următoarele categorii de destinatari: dumneavoastră şi persoane juridice care prelucrează date pe seama operatorului.

    Drepturile dumneavoastră legate de prelucrarea datelor cu caracter personal: aveţi drepturile de acces şi intervenţie asupra datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm. De asemenea vă puteţi opune continuării de către noi a prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal, în condiţiile şi limitele legii. În plus, aveţi dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale cu caracter automat, precum şi de a vă adresa instanţei de judecată competente. Dacă aveţi nemulţumiri legate de modul în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, vă puteţi adresa Ministerului Sănătăţii la adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau instituţiei sanitare care v-a furnizat serviciul medical.

Adresa noastra este:

Str. Dumitru Minca, nr.44, sector 4

BUCURESTI

Tel: 021 460 02 32

Compartiment -Administrativ: Achizitii, Contabilitate, RUNOS

Tel /fax: 021 460 00 68

Pentru intrebari si sesizari scrieti-ne
pe urmatoarea adresa: cnmrnc@yahoo.com