UTILIZAREA TOXINEI BOTULINICE ÎN TRATAMENTUL SPASTICITĂŢII LA COPIL

Spasticitatea reprezintă o creștere involuntară a tonusului muscular, la pacienții care au suferit leziuni ale neuronilor motori centrali (accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori cerebrale, scleroza multiplă, afecțiuni ale măduvei spinării, boli neurodegenerative). Spasticitatea predomină la nivelul flexorilor pentru membrele superioare și la nivelul extensorilor pentru membrele inferioare. La manevra de flexie sau extensie a membrului respectiv, apare o rezistență marcată care poate ceda brusc (aspectul tipic de “lamă de briceag”) după care membrul revine în poziția inițială. De cele mai multe ori, pacienții care suferă de spasticitate au și alte simptome/ semne: deficite motorii, reflexe osteotendinoase vii, reflexe patologice și în evoluția de lungă durată a bolii, atrofii musculare, durere, tulburări senzitive.

Spasticitatea, aparută prin leziuni cerebrale sau spinale, are două componente: una neurogenă, care constă în contracția musculară exagerată și una biomecanică, ce constă în modificările produse de spasticitate la nivelul țesuturilor. Peste 30% din pacienții cu accidente vasculare cerebrale, 60% din cei cu scleroză multiplă sau 75% din cei cu traumatisme cerebrale grave dezvoltă în timp spasticitate.

Principalul scop al tratamentului la pacienții care suferă de spasticitate este păstrarea lungimii normale a mușchiului astfel încât segmentul respectiv să rămână într-o poziție firească.

Toxina botulinică este utilă în spasticitate prin producerea unei relaxări temporare a mușchiului însoțită de scăderea forței musculare (când aceasta există), membrul revenind astfel la poziția firească.

Injectarea de toxină botulinică trebuie întotdeauna urmată de un program de streching prin recuperare medicală. Toxina botulinică poate acționa doar asupra componenței neurogene a spasticității, componenta biomecanică urmând a fi influențată doar prin programele de recuperare medicală.

NEUROFIZIOLOGIE EEG, EMG

            - Electroencefalograma (EEG) standard - înregistrarea activității electrice cerebrale, presupune înregistrarea în stare de veghe a pacientului relaxat, cu ochii închiși.

Indicațiile EEG sunt: epilepsia în tratament sau orice manifestare paroxistică și veghe sau somn cu sau fără pierderea conștienței, cu sau fără manifestări motorii/ senzitive/ autonome. De asemenea poate fi indicată în regresul cognitiv și de limbaj, encefalite, traumatismelor cranio-cerebrale, tumorilor, furnizând informații despre existența și localizarea unei leziuni cerebrale sau focar declanșator pentru crizele epileptice.

În cadrul compartimentului se pot efectua și înregistrării video EEG de veghe de lungă durată (12-24 h) sau în timpul somnului (de siestă sau noapte), cu privare de somn sau după sevraj medicamentos, în funcție de indicația medicului specialist neurolog.

            Studiul electrofiziologic  cuprinde 2 etape de evaluare:

- electroneurografia;

- electromiografia.

            - Electromiografia (EMG) studiază activitatea electrică musculară produsă spontan și în contracție voluntară prin detectarea variațiilor de potențial electric muscular. Tehnica folosește un ac atraumatic, de dimensiuni reduse, nu folosește impulsuri electrice.

            Indicații:

- afecțiuni ale nervilor periferici;   

- afecțiuni ale cornului anterior (leziuni la nivelul măduvei spinării);

- boli de joncțiune neuromusculară folosind tehnici speciale - stimuarea repetitivă (SR) sau EMG pe unica fibră musculară (EMG);

- boli musculare;

- alte indicații ale EMG folosind tehnici speciale.

ANALIZA MULTIFACTORIALĂ A MIȘCĂRII

Analiza Multifactorială a Mersului este o metodă computerizată non-invazivă de evaluare calitativă și cantitativă a mersului și a tulburărilor sale. Ea permite în baza unor înregistrări cu ajutorul unui echipament special (markeri lumino-reflectorizanți, electrozi EMG de suprafață) și a unui sistem computerizat performant compus din camere optoelectronice (emitere și captare de lumină infraroșie), platforma de forță și receptor de semnal EMG, realizarea unei analize precise a mersului pacientului. Parametrii obținuți ce urmează a fi interpretați în contextul clinic al pacientului sunt spațio-temporali (caracteristicile spațiale și temporale ale mersului), cinematici (mișcarea bazinului și a articulațiilor membrelor inferioare), cinetici (înregistrarea forțelor și momentelor acestora determinate de interacțiunea cu solul), electromiografici (activitatea musculară în timpul mersului a anumitor mușchi).

Analiza Multifactorială a Mersului este indicată tuturor pacienților care prezintă o tulburare de mers, fie de origine neurologică sau musculo-scheletală. Ea permite o mai bună identificare a deficiențelor existente și consecințelor acestora asupra creșterii osoase, orientează cu mai mare acuratețe terapia necesară din punct de vedere medical sau chirurgical în scopul ameliorării calității mersului. De asemeni, ea poate reprezenta o modalitate precisă de urmărire în timp a evoluției unor tulburări de mers, cu atât mai importantă când aceste tulburări sunt prezente în perioada de creștere a copilului.

IMAGISTICA MEDICALĂ

Prin intermediul personalului specializat și a tehnicii radio-imagistice de ultimă generație, se efectuează investigații radio-imagistice de vârf pacienților internați în Centru (spitalizare continuă și spitalizare de zi) cât și pacienților din Ambulatoriu integrat.        

Servicii acordate:

- investigații radiografice: topogramă coloană vertebrală și de membre inferioare, pulmonară, torace osos, centura scapulară, pelvină, segmente, membre, articulații, radiografie abdominală pe gol, radiografie reno-vezicală simplă, craniu;

- osteodensiometrie.

Osteodensitometria (DXA) este metoda prin care se evaluează densitatea minerală osoasă şi conţinutul mineral osos.

La copii, se recomandă efectuarea DXA a întregului corp fără cap şi a coloanei vertebrale lombare antero-posterioare. Doar măsurătorile DXA nu sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului de osteoporoză la copil, de aceea se foloseşte scorul Z ≤ - 2 (sau Z < - 2 după alţi autori) care se calculează raportat la vârsta, sexul şi mărimea corpului, adaugându-se istoricul fracturilor semnificative clinic.

ECOGRAFIA ȘOLDULUI

Este foarte importantă evaluarea nou-născutului și a sugarului.

Screening-ul ecografic al șoldului identifică șoldurile cu risc și determină instituirea tratamentului precoce.

Evaluarea ecografică a șoldului se face după naștere în primele 6 săptămâni cu reevaluare în jurul vârstei de 4-6 luni pentru identificarea nucleilor de creștere și urmărirea evoluției șoldurilor cu risc.