Servicii medicale

Obiect de activitate, specializări

OBIECT DE ACTIVITATE:

– cercetarea ştiinţifică de specialitate;

– asistenţă medicală pentru îngrijirea pacienţilor cu deficienţe neuropsihomotorii;

– educaţie şi formare profesională.

AICI SE ASIGURĂ SPITALIZAREA COPIILOR CU:

– paralizii cerebrale (tetrapareze, parapareze, hemipareze);

– amiotrifie spinală;

– sechele după traumatisme cranio-cerebrale;

– distrofii musculare;

– paralizii de plex brahial;

– neuropatii senzitivo-motorii;

– tumori cerebrale cu leziuni sechelare postoperatorii;

– malformaţii vasculare cerebrale rupte cu sechele;

– hidrocefalii operate sau stabilizate;

– etc.

la care se asociază patologie psihiatrică:

– întârzieri mintale (de la uşoare până la severe);

– tulburări pervazive de dezvoltare (autism, sindrom Rett);

– tulburări reactive sau de adaptare după traumatisme cranio-cerebrale din accidente;

– tulburări de comportament cu alte cauze.

ACTIVITATE

Asistența medicală pediatrică

Oferim asistență medicală continuă pentru copiii internați, utilizându-se terapii potrivite fiecărui caz în parte, pentru prevenirea, recuperarea unor afecțiuni sau pentru tratarea celor identificate.

Examenul clinic pediatric constă în evaluarea stării generale, aspectul tegumentelor și mucoaselor, stării de nutriție, evaluarea cardio-respiratorie și digestivă, diureza, statusul psiho-motor.

Pentru evaluarea completă şi corectă a pacienților internați se efectuează investigații și consulturi interdisciplinare. Pentru depistarea afecțiunilor și tratamentul acestora, utilizându-se serviciile Laboratorului de analize medicale, de Explolorări funcționale, de Imagistică, dar și ale altor specialități medicale din alte unități sanitare cu care Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii “Robănescu – Pădure” are încheiate protocoale de colaborare.

În urma consultului pacientului se stabilește diagnosticul de boală acută sau cronică.

Recuperarea neuropsihomotorie

Stimularea neuropsihomotorie adecvată vârstei și afecțiunilor se realizează în spații amenajate special cu profesioniști specializați din Laboratorul de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie dar și Compartimentului de Educație Terapeutică.

Kinetoterapia

Kinetoterapia a cunoscut o dezvoltare destul de importantă în ultimii ani în România. La nivel de cunoaştere, de pregătire, Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii “Robănescu – Pădure”, cu specificul lui de recuperare medicală se situează foarte bine în comparaţie cu ţările din vestul Europei. Din punct de vedere al tehnologiei ne situăm pe un loc fruntaș, fiind una din cele mai mari reuşite ale noastre datorită achizițonării de aparatură specifică de recuperare robotică cu ajutorul căreia obţinem rezultate mai rapide şi mai bune.

Tratamentul kinetic asigurat după metode moderne, actuale, de către kinetoterapeuţi în săli dotate corespunzător, are scopul de a-i ajuta pe copii să obţină nivelul maxim de mobilitate şi funcţionare independentă şi cu ajutorul intervenţiilor de protezare. Kinetoterapeutul este cel care învață pacienții cu afecțiuni ale aparatului locomotor să folosească dispozitive orto-protezice, cârje, scaune cu rotile sau alte dispozitive adaptative.

Kinetoterapeutul este expertul care, în urma unei evaluări funcționale și a diagnosticului clinic al pacientului, alcătuiește un program individualizat de recuperare fizică. Programul cuprinde exerciții executate de pacient, iar întreg procesul de activitate fizică se desfășoară sub atenta supraveghere a specialistului.

Pentru pacienții care au suferit un accident sau o afecțiune, kinetoterapeutul le va oferi ajutor ca să le îmbunătățească mobilitatea și stabilitatea articulară, să prevină pericolul permanentizării dizabilităților și chiar să le limiteze.

Kinetoterapeutii noștri examinează mai întâi trecutul medical al pacienților, apoi le testează și măsoară forța, amplitudinea mișcărilor, echilibrul, coordonarea, postura, respirația, funcțiile motrice și gradul de performanță al mușchilor. După aceea dezvoltă planul personalizat al fiecarui pacient în parte, care include atât strategia tratamentului, cât și obiectivul de etapă final.

Specialistul terapeut este mereu informat în ce privește progresul pacientului, face examinări periodice ale stării acestuia și adaptează în mod corespunzător tratamentul. El ajută pacientul să găsească cel mai bun mod de maximizare a punctelor forte, cea mai ușoară metodă de eliminare a obiceiurilor nedorite și îl învață cum să pună cât mai puțină tensiune pe zonele sensibile. Kinetoterapeutul nu se rezumă doar la ameliorarea durerii până la dispariția ei temporară, ci remediază și cauzele care au generat-o.

Procesul de recuperare se realizează după tehnici și metode moderne validate internațional și este susținut și corectat de aparatură.

Ergoterapia

Ergoterapia se realizează de către ergoterapeuţi în cabinete armonios colorate, dotate cu materiale și jucării necesare pentru determinarea copiilor de a-şi maximiza nivelul de independenţă în viaţa de zi cu zi. Ergoterapeuţii ajută copiii să dezvolte acele abilităţi care sunt necesare participării în mod independent, pe cât posibil, la rutina zilnică, prin utilizarea de strategii terapeutice şi activităţi adaptate.

Prin jocuri funcționale copilul cu deficiențe neuropsihomotorii și cu ajutorul ergoterapeutului experimentat își cunoaște posibilitatile care se lărgesc pe măsura exersării terapeutice.

Ambele posibilități terapeutice se completează cu alte modalități, toate bazate pe serioase cunoștințe de neurofiziologie și psihomotricitate precum și o bună apreciere psihoemoțională a pacientului.

Cu ajutorul ergoterapiei pacientul învață să se descurce în viața de zi cu zi cu cât mai puțin ajutor posibil și cum să poată să:

– fie independent;

– ia parte la activitățile zilnice, chiar dacă are un deficit;

– compenseze deficiența;

– își folosească resursele pe care le are;

– își dezvoltare propria îndemânare ce îi permite să-și construiască imaginea de sine și implicit motivația;

– intre prin intermediul terapeutului într-o competiție monitorizată (dependență de gradul handicapului fizic sau/ și asociat senzorial și psihic);

– își atingă majoritatea obiectivelor medicale (posturare, mobilizare, execuție).

Fizioterapia

Procedurile de fizioterapie sunt realizate în cabinete special amenajate, cu aparatură performantă de ultimă generație. Asistenții de fizioterapie deservesc acest compartiment, din Laboratorul de recuperare.

Cu ajutorul aparaturii din dotare se pot aplica proceduri din toate cele trei mari domenii de curenți terapeutici (domeniul de joasă frecvență, de medie frecvență și domeniul de înaltă frecvență), dar și alte tipuri de proceduri, cum ar fi:

– laserterapia;

– terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvență;

– fototerapia;

– terapia cu ultrasunete;

– terapia cu lumină polarizată policromatică;

– terapia cu unde de șoc extracorporeale.

Obiectivele fizioterapiei sunt: combaterea durerii mioarticulare, întreținerea sau câștigarea tonusului muscular în cazul hipotoniei (de diferite cauze), aceasta se realizează prin electrostimulare musculară, dar și relaxarea musculară în cazurile cu hipertonie musculară segmentară, realizându-se prin aplicarea terapiei cu unde de șoc (shockwave).

Prin obiectivele sale, fizioterapia joacă un rol important în recuperarea medicală a pacientului, “pregătind terenul” pentru programul de gimnastică medicală.

Educația terapeutică

Educaţia terapeutică este realizată de psihologi, care evaluează pacientul din punct de vedere psiho-cognitiv, al limbajului, al comportamentului și se concentrează pe identificarea și dezvoltarea de strategii compensatorii necesare unei existenţe cât mai adaptate social, pe găsirea de resurse pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii copilului, pe suport oferit familiei sau altor aparţinători care contribuie la îngrijirea copilului.

Evaluarea psihologică și de limbaj este urmată de terapie cognitivă și de limbaj adaptată fiecărui pacient.

În cadrul Compartimentului, adolescenții beneficiază de terapie de grup/ socializare, abordându-se problematica specifică vârstei.

Neurologia pediatrică

Specialitate medicală dedicată diagnosticării și tratării bolilor care afectează sistemului nervos central și periferic la copil. Majoritatea afecțiunilor neurologice sunt boli cronice, care necesită un tratament de lungă durată și o continuă supraveghere medicală.

În cadrul Centrului Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii “Robănescu – Pădure” se internează copii cu patologie neurologică subacută (status post TCC, TVM, post stop cardio-respitrator, post meningoencefalită, tumori cerebrale sau intoxicații) sau cronică (tulburări de dezvoltare, paralizii cerebrale, neuropatii periferice, miopatii, boli genetice, metabolice sau degenerative, epilepsie) în care deficitul motor, senzitiv, cognitiv este secundar afectării neurologice. Programul de recuperare este complex, cuprinde kinetoterapie, terapie ocupațională, stimulare cognitivă și se adresează în primul rând mecanismelor de neuroplasticitate atât de active la copilul în dezvoltare.

Orice manifestare paroxistică, care poate include pierderea sau alterarea stării de conștiență, manifestări motorii pozitive (mișcări anormale) sau negative (pierderea tonusului postural sau al unei grupe musculare) trimite părintele la medicul specialist, existând suspiciunea unei forme de epilepsie, aceasta fiind afecțiunea cea mai frecventă în patologia neurologică a copilului. Pentru diagnostic și monitorizare este necesară o investigație paraclinică numită electroencefalogramă, frecvent folosită în cadrul Centrului nostru.

De asemenea pentru diagnosticul neuropatiilor și bolilor musculare se utilizează electromiografia și studiul vitezelor de conducere nervoasă folosind aparatură de ultimă generație adaptată uzului pediatric.

Cu cât copilul ajunge mai repede la medic, în vederea stabilirii unui diagnostic, cu atât se poate stabili mai rapid un plan terapeutic eficient, tratament medicamentos, alături de recomandarea  unui regim de viață igienico-dietetic adecvat.

Ortopedia pediatrică

Ortopedia pediatrică reprezintă ramura chirurgicală ce se ocupă cu tratarea malformațiilor congenitale sau dobândite, a afecțiunilor musculo-scheletale și a traumatismelor de la acest nivel dar și a sechelelor dobândite.

Ortopedul pediatru va putea forma, împreună cu medicii recuperatori, neurologi și cu kinetoterapeuții o echipă multidisciplinară benefică în tratarea pacienților, mai ales a celor cu patologia complexă ortopediei pediatrice și a elaborării unui diagnostic complet și corect, astfel putând stabilii un moment operator propice fiecărui caz în parte, iar postoperator pacientul va beneficia de o urmărire constantă din partea ortopedului pediatru dar și a întregii echipe.

Endocrinologia

Cabinetul de Endocrinologie din cadrul Ambulatorului integrat al CNCRNC “Robănescu – Pădure” funcționeaza în contract CASMB și oferă servicii medicale în specialitatea Endocrinologie pediatrică pentru pacienții sub 18 ani care se prezintă pentru consult cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist aflat în contract CAS.

Endocrinopediatria este o specialitate care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul disfuncțiilor hormonale ale copilului.

Este importantă deoarece afecțiunile endocrinologice la copii, deși relativ rare raportat la patologia pediatrică în general, au răsunet sistemic, pot afecta creșterea și dezvoltarea copilului precum și metabolsimul acestuia. Unele dintre ele sunt întâlnite în cadrul unor sindroame genetice.

În cele ce urmează sunt prezentate pe scurt câteva aspecte legate de fiziologia și patologia creșterii și dezvoltării copiilor.

Creșterea începe din viața intrauterină pornind de la zigot și ajungând la greutatea și lungimea normale pentru un copil născut la termen. Această dezvoltare este dependentă de nutrienții și oxigenul furnizate fătului de către placentă, dar și de alți factori de creștere materni și fetali. Cea mai mare viteză de creștere se întalnește la făt.

După naștere nou-născutul normal își păstrează tiparul de creștere accelerată, însă viteza de creștere scade odată cu înaintarea în vârstă; există câteva perioade caracterizate de salt statural: între 1 an și jumatate și 3 ani; între 4-8 ani și la pubertate. Între 4 ani și debutul pubertar viteza de creștere în înălțime normală este de 5-6 cm/an. Pubertatea debutează în mod normal la fete între 8 și 13 ani; fetele au saltul statural pubertar la începutul pubertății, apoi se instatlează dezvoltarea sânilor. La băieți pubertatea debutează între 9 și 14 ani, dar ei au saltul statural pubertar la sfârșitul acestei perioade. Având în vedere aceste diferențe precum și factorii genetici se ajunge la o înălțime medie normală pentru caucazieni de 164 cm la femei și 178 cm la bărbați.

Copiii nu cresc în înălțime constant ci în salturi, de aceea ar trebui măsurați de către medicul pediatru odata la 3-6 luni și nu mai des. Fiecare achiziție în înălțime este urmată de o creștere ponderală.

Cauzele de statură joasă sau înaltă sunt multiple, cele endocrinologice fiind cele mai puțin frecvente.

Statura joasă se definește ca o înalțime sub – 2 DS sub media pentru vârstă și sex, iar statura înaltă se definește ca o înalțime peste + 2 DS pentru vârstă și sex. O deviație standard reprezintă un număr diferit de centimetri la vârste diferite, pentru genuri difeite. Doar medicul endocrinolog este cel care face aceste calcule și poate astfel stabili dacă un copil are o înalțime normală sau patologică.

Greutatea la copii se raportează la înălțime folosind o formulă de calcul pentru indice de masă corporală (IMC):

– un IMC sub percentila 3 reprezintă subponderalitate;

– un IMC între percentila 3 și 85 este normal;

– un IMC între percentila 85 și 97 reprezintă supraponderalitate;

– un IMC peste percentila 97 reprezintă obezitatea la copil.

Copiii supraponderali dar altfel sănătoși ar trebui să fie și înalți, să aibă o vârstă osoasă înaintată față de cea cronologică și să intre la pubertate mai devreme decât cei normoponderali.

Această realitate este cauzată de leptină, o substanță secretată de adipocit, care inhibă centrul foamei și stimulează secreția de GnRH care la rândul lui determină secreție de LH și FSH ceea ce duce la debutul pubertății centrale.

Copiii grași și scunzi sunt cei ce trebuie neaparat evaluați de medicul endocrinolog.

Hormonii care au rol în creștere sunt: GH (hormonul de creștere), T3 (triiodotironina – hormon tiroidian) și estradiolul (implicat în saltul statural pubertar atât la fete cât și la băieți – la aceștia din urmă estradiolul rezultă din conversia periferică a testosteronului).

Cauzele endocrinologice de statură:

– joasă sunt: deficitul de GH, hipotiroidismul, deficitul de vitamina D, excesul de glucocorticoizi (sindromul Cushing), pseudohipoparatiroidismul, diabetul zaharat și diabetul insipid prost controlate;

– înaltă sunt: excesul de GH – hormone de crestere  (gigantismul), hipertiroidia, pubertatea precoce (paradoxul copilului inalt care ajunge sa fie un adult scund), copiii nascuti marcrosomi (ale caror mame au avut diabet zaharat gestational netratat).

Este de reținut că aceste cauze endocrinolgice de statură patologică sunt mai rare decât cele pediatrice (sindroame genetice, malnutriția, boli cronice precum astmul, insuficiența cardiacă, insuficiența renală cronică) și că ar trebui excluse întâi aceste cauze frecvente de statură patologică înainte ca pacientul să fie trimis la endocrinolog.

Nu în ultimul rând este foarte important de reținut că viteza de creștere oferă mai multe informații despre patologia copilului decât o face înălțimea în sine: de exemplu un copil născut din parinți înalți, care a avut un model de creștere normal până la o vârstă și s-a situat mereu la limita superioară a normalului pentru înălțime, dar care dezvoltă un sindrom Cushing la un moment dat, va rămâne o perioadă normal din punct de vedere al înălțimii, dar cu viteza de creștere mult scăzută, astfel încât la un moment dat înalțimea lui va scîdea sub – 2 DS pentru vârstă și sex. Folosind viteza de creștere, medicul endocrinolog poate observa că este o problemă cu acel copil înainte ca înalțimea lui să devină patolgic mică. În această ordine de idei este recomandat ca un copil să fie măsurat de medicul de familie sau medicul curant pediatru măcar o dată la 6 luni. Cu aceste date despre înălțime, putem calcula viteza de creștere. În cazul particular al sindromului Cushing primul aspect patologic este stoparea creșterii în înălțime și doar ulterior se instalează obezitatea și aspectul clinic clasic al acestei boli.

Greutatea mică și patolgică la copii este cea corespunzatoare unui IMC sub percentila 3.

Chiar și atunci copiii pot crește normal. Subponderalitatea este periculoasă doar atunci când afectează creșterea, în astfel de cazuri vorbim de malnutriție iar analizele copilului sunt modificate.

Altfel, un copil slabuț, cu analize normale, cu nivel suficient de vitamina D și mai ales cu o viteză de creștere normală, nu are indicație de a primi suplimente alimentare, nici complexe de polivitamine și nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru părinți.

În concluzie: copiii prea scunzi, prea înalți sau supraponderali ar trebui să se prezinte la consult endocrinologic deoarece ar putea avea o patologie tioiroidiană, hipofizară sau suprarenaliană. În anumite cazuri selectate, la copiii cu antecedente heredocolaterale de patologie tioridiană, anual ar trebui efectuată o evaluare tiroidiană completa (analize și ecografie tiroidiană).

De asemenea, copiii cu hipertensiune arterială trebuie să fie evaluați pentru cauze endocrinologice de hipertensiune secundară. Evaluarea completă a metabolismului fosfo-calcic care să includă și dozarea de vitamina D este esențială pentru copiii aflați în creștere (vitamina D fiind unul dintre factorii implicați în creșterea în înălțime) dar și pentru adolescenți (achiziția de masă osoasă se produce până în jurul vârstei de 26 ani la fete și 30 ani la băieți și este dependentă de factori hormonali dar și de nivelul seric de vitamina D) și ar trebui efectuată anual.

Psihiatria pediatrică

Psihiatria pediatrică este o ramură a psihiatriei care se adresează copilului şi adolescentului aflat în impas psihologic, până la vârsta de 18 ani.

Un psihiatru de copii, în colaboare cu psihologul sunt specializați în diagnosticarea, tratarea, prevenirea şi reabilitarea tulburărilor psihice, psiho-somatice şi psiho-organice apărute în perioada dezvoltării copilului.

Aceste tulburări de neurodezvoltare pot fi:

– tulburări de spectru autist (autism infantil, autism atipic, sindromul Asperger);

– tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție (ADHD);

– tulburări de limbaj şi învăţare, retardul mental;

– tulburări afective şi emoţionale – anxietate, depresie, stări de panică, fobii, tulburări de stres, tulburare obsesivă-compulsivă;

– boala ticurilor;

– tulburări de conduită;

– tulburări ale controlului sfincterian (enuresis, encoprezis);

– tulburări ale somnului;

– schizofrenie şi alte tulburări psihotice.

Incidența şi prevalența tot mai mare a bolilor psihice cu debut în copilărie necesită consult psihiatric, controale periodice medicale, începerea precoce a tratamentului adecvat, intervenţie psihologică de tip consiliere şi psihoterapie adresate copiilor şi familiilor acestora.

Pentru psihiatru și psihologul de copii, cei mai importanți coterapeuți sunt părinții și frații/ surorile copilului aflat în dificultate pentru a preveni/ interveni în tulburările de neurodezvoltare pe care le poate avea copilul până la vârsta de 18 ani.

Cardiologie pediatrică

Consultul este recomandat:

– tuturor nou-născuților ca metodă screening de depistare precoce a malformațiilor cardiace;

– copiilor diagnosticați deja cu o malformație cardiacă și care necesită monitorizare;

– copiilor proveniți din familii cu antecedente de boli cardiace congenitale;

– copiilor cu sindroame genetice;

– copiilor cu boli neuro-musculare, oncologice, reumatologice, nefrologice, boli de metabolism (care pot avea complicații cardiovasculare);

– copiilor care au nevoie de ecografie cardiacă și/ sau ECG. Toate investigațiile paraclinice trebuie corelate cu examinarea clinică și anamneza (istoricul) atentă, fiind interpretate în context pentru fiecare pacient.

Psihologia

În cadrul Cabinetului se efectuează:

–  evaluare neuropsihomotorie și cognitivă/ psihodiagnostic clinic copilului și adolescentului;

– evaluare comportamentală și emoțională a copilului și adolescentului;

–  evaluarea personalității adolescentului și a mecanismelor de coping/ adaptare, emoțională;

– logopedie;

– terapie cognitive-comportamentală și ocupațională copil;

– consiliere psihologică primară și psihoterapii scurte adolescent.

Terapia Intensivă

În perioada subacută a reabilitării pacienților cu leziuni cerebrale dobândite și cu alte patologii ce necesită monitorizare și asistență medicală avansată

Pacienții cu leziuni cerebrale dobândite parcurg în general un drum lung de tratament care poate fi împărțit în 3 faze:

a) perioada acută cu tratamentul leziunilor cerebrale și adiacente, care se desfășoară în spitalul de urgență;

b) perioada subacută în care tratamentul se desfășoară într-o unitate medicală cu specific de recuperare, pacientul încă necesită tratament medical și supraveghere de către personal specializat;

c) perioada postacută în care tratamentul de recuperare se poate desfășura la domiciliu sau într-un centru specializat de tratament pentru bolnavi cronici.

Pacienții cu leziuni cerebrale dobândite (LCD) în perioada subacută se află într-o etapă de tranziție, de la spitalul de urgență, unde au beneficiat de proceduri de terapie intensivă maximală, către procedurile de recuperare efectuate acasă sau într-un centru de îngrijire pentru pacienți cu boli cronice.

Pacienții cu LCD trebuie să înceapă cât mai devreme procedurile de recuperare care trebuie să ajungă la intensitate maximală, iar această etapă de accelerare crescută a recuperării se suprapune cu perioada de evoluție subacută a pacienților cu LCD.

Rolul procedurilor de terapie intensivă este esențial în susținerea funcțiilor vitale ale pacientului pentru a permite maximizarea rezultatelor procedurilor de recuperare, dar cheia succesului este minimizarea necesității terapiei intensive și maximizarea procedurilor de recuperare neuro-motorie.

Kinetoterapia ocupă locul central în recuperarea neuro-motorie, deci obiectivul principal al terapiei intensive în perioada subacută este acela de a susține funcțiile vitale ale pacientului pentru a permite efectuarea a 2-3 ore de kinetoterapie pe zi.

Trendul pozitiv în ameliorarea clinică a pacientului care a început în terapia intensivă maximală trebuie menținut în continuare, iar complicațiile condiției fiziologice fragile și ale tratamentului medical de lungă durată pe care îl primesc pacienții noștri trebuie evitate, pentru că aceștia să nu se mai întoarcă niciodată în Secția de terapia intensivă maximală.

Medicamentele folosite în Secția de terapie intensivă maximală se adresează unui pacient critic și pot avea efecte adverse severe. Aceste tratamente medicamentoase trebuie modulate pe măsură ce pacientul intră într-o altă etapă de evoluție clinică (perioada subacută) și trebuie găsită fereastra de oportunitate pentru a fi eliminate. Totuși, dacă pacientul dezvoltă complicații medicale care periclitează funcțiile fiziologice și programul de recuperare, aceste complicații trebuie tratate agresiv în pofida efectelor adverse ale medicației pentru a câștiga timp și pentru a menține programul de recuperare. La acest pacient o simplă boală respiratorie, digestivă sau oricare altă boală sezonieră care grevează o funcție vitală nu este niciodată simplă. Evoluția poate fi gravă cu potențialul de a stopa programul de recuperare neuro-motorie și chiar de a întoarce pacientul în Secția de terapie intensivă maximală.

În perioada subacută de evoluție a unui pacient cu leziuni cerebrale dobândite, compensarea funcțiilor vitale și ameliorarea echilibrelor fiziologice sunt esențiale pentru desfășurarea în conditii optime a programului complex de neuro-reabilitare.

Funcția respiratorie este probabil elementul de referință care marchează trecerea de la faza acută la cea subacută a evoluției unui pacient în ceea ce privește aspectul recuperării.

Capacitatea unui pacient de a respira spontan, fără asistarea și controlul unui aparat de ventilație mecanică, este semnalul care obligă echipa medicală să accelereze trecerea către faza subacută, să pregatească pacientul pentru susținerea unui program maximal de recuperare neuro-motorie. Traheostoma și dependența de oxigenoterapie pe mască nu trebuie să întârzie transferul din terapia intensivă maximală către un centru specializat de neuro-reabilitare. Nu este timp de pierdut, chiar dacă pacientul necesită îngrijire respiratorie avansată, aspirarea frecventă a secrețiilor bronșice, program de tuse provocată, de combatere și profilaxie a atelectaziilor, vibrații, nebulizare cu aerosoli bronhodilatatori și antiinflamatori, gimnastică respiratorie, monitorizarea și tratamentul agresiv al florei patogene multirezistente.

În saloanele din Compartimentul de Terapie Intensivă se asigură îngrijirea pacienților cu traheostomă, care necesită kinetoterapie respiratorie, nursing respirator intens, suplimentarea respirației cu O₂ pe mască, aspirarea secrețiilor bronșice, tapotamente toracice, program de terapie bronșică cu aparat de tuse provocată și combaterea atelectaziilor pulmonare. Se asigură monitorizarea și compensarea funcțiilor vitale. Se monitorizează periodic flora bacteriană și fungică de la nivelul canulei traheale și secrețiilor bronșice, se îngrijesc stomele din punct de vedere profilactic și al antisepsiei.

Pacienții dispun de monitorizarea echilibrului acido-bazic si hidro-electrolitic 24 h, compensarea pierderilor și dezechilibrelor care intervin în evoluția clinică.

Pacienții în stare neurologică gravă, vegetativă, fără reflex de deglutiție sau cu stare de minimă conștiență și tulburare de deglutiție necesită alimentație per sondă naso-gastrică sau per gastrostomă, dispozitive care sunt schimbate periodic și care necesită îngrijire profilactică și pentru antisepsie.

Pacienții cu sondă urinară fixă, glob vezical sau tulburare de micțiune de diverse cauze patologice sunt monitorizați bacteriologic prin screening la internare și pe parcursul evoluției, se asanează cauza infecției și se administrează tratament profilactic, pot fi sondați urinar intermitent în condiții de antisepsie dacă este necesar.

Pe parcursul internării apartinătorii sunt încurajați să participe activ la programul complex de recuperare, să învețe manevrele simple de îngrijire și de administrare a tratamentului per os/ per gastrostomă pentru a putea îngriji pacientul în continuare la domiciliu în perioada cronică.

Epidemiologia

La nivelul Centrului funcționează Compartimentul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistentei Medicale (CPIAAM), conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1101/ 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare (IAAM).

CPIAAM are rolul de a preveni, monitoriza și supraveghea bolile infecțioase și neinfecțioase, prin:

– analiza situației privind IAAM depistate în unitatea sanitară;

– depistarea și raportarea la timp a IAAM, întocmirea Registrului Unic al IAAM;

– analiza circulației microorganismelor patogene și nepatogene depistate în cadrul testelor de autocontrol bacteriorologic;

– analiza cazurilor de expunere accidentală la produse biologice înregistrate pe fiecare compartiment;

– aplicarea măsurilor de prevenire a IAAM care trebuie implementate și respectate de vizitatori;

– analiza respectării precauțiunilor standard și specifice la nivelul unității sanitare;

– aplicarea măsurilor de vaccinare a personalului medico-sanitar;

– analiza condițiilor de desfășurare a activităților de supraveghere și prevenire a IAAM;

– conștientizarea nevoilor de cunoaștere a programelor de prevenire a infecțiilor și implementarea acestora la nivelul unității sanitare.